Cum tratează terapia prin ascultare Tomatis AUTISMUL, inclusiv TENDINȚELE AUTISTE, AUTISMUL INDUS PRIN ALERGIE și SINDROMUL ASBERGERS

Profesorul Alfred Tomatis, neurolog și specialist ORL de origine franceză, a fost un deschizător de drumuri prolific în ceea ce privește studiul procesării auditive și dezvoltarea limbajului, în ultimii patruzeci de ani.

Terapia prin ascultare Tomatis este un program de stimulare auditivă. Teoria subiacentă terapiei este complexă și comportă multe aspecte.

Ea susține că ascultarea este un proces activ ce presupune atât o capacitate neuro-fiziologică, cât și dorința de a folosi această capacitate. Mai departe, Tomatis afirmă că dezvoltarea ascultatului, care este fundația pe care se bazează abilitățile de comunicare socială și achiziția limbajului, începe imediat ce urechea devine operațională, adică aproximativ în a patra lună din viața prenatală.

Tomatis crede că, dintr-o multitudine de motive, poate fi provocată în viața prenatală o ”deconectare” a ascultării. Copilul ar putea pur și simplu să-și piardă dorința de a asculta și, curând după aceea, capacitatea de a-și folosi urechile ca pe un instrument care îi permite să-și mențină comunicarea cu mediul înconjurător. Această întrerupere a procesului de ascultare poate provoca mai târziu dificultăți în ceea ce privește achiziționarea limbajului, capacitatea de a acorda atenție și de a se concentra, ori în ceea ce privește învățarea. Tomatis descrie autismul ca exemplificând cea mai profundă manieră în care ascultarea poate fi stopată.

Autismul, pentru Tomatis, este forma cea mai pură de ”nonascultare”.

Prin intermediul sunetului, terapia prin ascultare simulează fazele principale ale dezvoltării ascultatului și comunicării la copil. Sunetele muzicale ori vocile sunt modificate de către un dispozitiv electronic (Solisten). Sunetele filtrate sunt furnizate prin căști într-o modalitate pulsatorie care face dificil chiar și pentru cel mai dezinteresat ascultător să evite a le procesa.

Parcurgerea modulelor Tomatis va permite în timp, ca la copiii cu tulburări din spectrul autist, lipsiți de limbaj, să apară vocalizarea . Ea începe adesea sub forma unor țipete de înaltă tonalitate și neîntrerupte. Mai târziu aceste țipete devin mai modulate, transformându-se într-un fel de bolborosit. Contactul vizual crește, dar rămâne intermitent. Atenția copilului crește în anvergură. Părinții observă că poate rămâne liniștit pentru mai lungi perioade de timp și că se poate implica cu mai mult succes în sarcini sau jocuri simple. Mișcările corporale repetitive și comportamentul autodistructiv descresc. Adeseori este observată o îmbunătățire a funcțiilor ce țin de motricitatea fină. Se mai observă adesea că el face față mai bine situațiilor sociale, inclusiv orelor de curs. În loc de a se autoizola, copilul va începe să caute atenția altor copii atingându-i, uitându-se la ei sau ținându-i de mână. Perioadele de ”retragere ” se diminuează în intensitate și durată.

Pe parcursul terapiei, limbajul devine mai adecvat. Acest stadiu este atins mai repede de acei copii care dețin cât de cât limbaj, însă nu-l folosesc pentru a ”comunica”. Acești copii pot începe să se refere la ei înșiși ori la ceilalți folosind modalități mai personale, prin utilizarea pronumelor (”eu” și ”tu”) sau a prenumelor, și răspund mai bine la tentativele de a-i implica în comunicare.

Programul constă din 150-200 de ore de stimulare auditivă . Gradul de ameliorare variază de la copil la copil. Semnele de progres descrise mai sus au fost observate la aproximativ 80% din eșantionul de copii care fuseseră ajutați. Rezultatele sunt foarte încurajatoare.

(Acest articol a fost adaptat după ”Opening Communication: A New Perspective on Autism”, de Tim Gilmour și Paul Madaule.)